TB News

| Data aparitiei: 21.12.2010 |

 

Complianţa în tuberculoză se raportează mai ales la disciplina pacientului în ce priveşte administrarea tratamentului, pe o durată minimă standard de minim 6 luni, în condiţiile în care, în pofida faptului  că medicamentele sunt gratuite (sau poate tocmai de aceea), beneficiul, exprimat prin starea subiectivă a pacientului, nu contrabalansează întotdeauna posibilele reacţii adverse şi nu este suficient motivant.

 

 

Studiile arată că pacienţii noncomplianţi pot fi caracterizaţi prin agresivitate şi autoagresivitate, lipsă de stăpânire, nevoia permanentă de schimbare, nerăbdare şi imaturitate emoţională. Pe de altă parte, apar evidente dispoziţia fluctuantă, depresivă, nemulţumirea, tendinţa la autoînvinovăţire, lipsa de motivaţie intrinsecă, ca şi dominarea, egocentrismul,ori  neîncrederea, posibil în tratament şi în instituţia medicală.

 

 

Există diferite căi prin care să poată fi realizată ameliorarea stării de complianţă a pacientului la tratament, în scopul realizării tratamentului complet şi corect, cu consecinţe favorabile pe termen lung, asupra incidenţei tuberculozei.

 

 

În general, intervenţiile în scopul promovării complianţei la tratament sunt axate pe modificarea comportamentului pacientului. O singură intervenţie nu este suficientă pentru realizarea scopului propus şi cele mai multe studii utilizează o combinaţie de intervenţii, dintre care cele mai utilizate sunt: educaţia de sănătate, ameliorarea atitudinilor comportamentale, recompense, suport social, urmărire telefonică sau prin sms etc.

 

 

Iată cîteva din aceste strategii, la realizarea cărora ar trebui  să conlucreze spacialişti din diferite domenii: medicină, psihologie, sociologie, finanţe etc.

 

 

Educaţia pentru sănătate este prima acţiune care trebuie întreprinsă şi fără de care pacientul nu va putea înţelege logic, necesitatea unui tratament atât de îndelungat.

 

Se realizează prin furnizarea de informaţii necesare, pertinente, despre tuberculoza şi tratamentul acestei boli (Educaţie individuală, întruniri publice, campanii media).

 

 

Ameliorarea relaţiei pacient-terapeut

 

Tratamentul TB este lung şi plictisitor, pot apărea reacţii adverse la medicaţie. Pacientul trebuie să treacă peste aceste greutăţi cu ajutorul cadrelor medicale, care au rolul  să dezvolte şi să menţină o legătură  solidă cu pacientul, bazată pe comunicare clară şi eficientă, după un plan stabilit de terapeut de comun acord.

 

 

TB este o boală complexă. Personalul medical are nevoie de timp pentru a înţelege nevoile pacientului. Între pacient şi medic există o asimetrie informaţională care pune pacientul în inferioritate: medicul trebuie să aibă capacitatea de a furniza pacientului informaţiile de  care are nevoie şi pe care le poate prelucra la nivelul său de cunoştinţe. Din acest motiv, medicul trebuie să ştie şi să poată să se adapteze în permanenţă, pentru că, în cele din urmă  relaţia medic–pacient contează în completarea adecvată a terapiei. Vor fi făcute eforturi pentru a evita animozităţile între terapeut şi pacient şi chiar dacă pacientul omite o doză, nu trebuie să se simtă pedepsit.

 

 

O bună comunicare este o condiţie esenţială pentru satisfacerea pacientului, complianţa la tratament şi rezultatele acestui tratament. Comunicarea medic – pacient trebuie să fie  o comunicare directă, nemediată, faţă în faţă. 

 

 

De cele mai multe ori, medicii nu au nici timp şi nici înclinaţie de a-şi asculta pacienţii şi de a lua în considerare sentimentele lor. Ei nu au destule cunoştinţe despre problemele emoţionale şi le provoacă teamă bolnavilor, dându-le explicaţii într-un limbaj inadecvat, prea tehnic.

 

 

1.      Introducerea sistemului DOT

 

 

Conceptul conform căruia administrarea medicamentelor se face sub supraveghere a fost dezvoltată pentru prima dată de Wallace Fox în anii 1950 şi este recunoscut sub numele de Tratament sub Directă Observaţie.

 

 

Din 1991, OMS  a promovat strategia de tratament  direct observat sub  numele de strategie DOTS, care a devenit în timp un adevărat brand.

 

 

La noi în ţară, tratamentul sub strictă supraveghere a fost adoptat încă din anii ’70, de către profesorul Anastasatu şi a fost implementat cu succes, ca un precursor al DOT-ului.

 

 

2.      Utilizarea de stimulente.

 

 

Stimularea capacităţii de acceptare a pacientului prin diferite intervenţii şi metode s-a dovedit deosebit de utilă.

 

 

Unul din cele mai eficiente programe de control al TB, utilizate astăzi, este recurgerea la stimulente pentru a încuraja aderarea la tratament. Stimulentele sunt mici recompense date pacienţilor, pentru a-i stimula să-şi ia medicamentele sau să-şi respecte programările pentru DOT.

 

 

Motivarea personalului medical, inclusiv trainingul şi managementul procesului de ameliorare a relaţiilor cu pacientul, IEC, reprezintă  metode complementare.

 

 

3.      Intervenţia psihoterapeutică

 

 

Este eficientă pe termen lung, având ca finalitate creşterea încrederii în sine, a autoeficacităţii pacientului şi se poate realiza atât prin intervenţia directă a psihologului, cât şi cu ajutorul exemplului oferit de grupruri de lucru, cu  pacienţi, a căror evoluţie a fost favorabilă sub tratament.